Nicolas Maduro anunță înființarea unui comando special pentru contracararea unor eventuale operațiuni americane

Nicolas Maduro anunță înființarea unui comando special pentru contracararea unor eventuale operațiuni americane
Nicolas Maduro anunță înființarea unui comando special pentru contracararea unor eventuale operațiuni americane. Sursa foto: Profimedia
Publicat: 23/09/2020, 10:41

Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a anunțat marți că țara sa va înființa „un comando de operațiuni speciale” dedicat contracarării unor eventuale acțiuni subversive ale Statelor Unite pe teritoriul Venezuelei.

Liderul de la Caracas a făcut anunțul prin intermediul unei videoconferințe difuzate de televiziunea de stat din Venezuela, informează Agerpres.

El a explicat că noul comando va fi coordonat de către Administrația Prezidențială și va avea „capacitatea de acționa în orice loc al țării, în timp real, 24 de ore din 24”.

Maduro a mai spus că președintele Statelor Unite, Donald Trump, ar fi aprobat ca CIA „să se implice în acțiuni clandestine cu caracter terorist împotriva Venezuelei”.

Liderul socialist susține că astfel de acțiuni ale CIA ar viza „obiective petroliere, electrice, militare, electorale” în Venezuela.

„Am capturat deja un agent care a recunoscut acest lucru”, a spus Maduro.

Pe 11 septembrie, Nicolas Maduro a anunțat că un cetățean american identificat ca Matthew John Heath a fost arestat în Venezuela, fiind acuzat de „terorism” de justiția din această țară. Potrivit acuzațiilor, americanul ar fi pregătit atacuri asupra unor instalații petroliere și electrice din Venezuela.

În august, alți doi cetățeni americani au fost condamnați în Venezuela la 20 de ani de închisoare pentru terorism.

Venezuela acuză SUA de ingerințe în politica sa internă

Autoritățile de la Caracas au acuzat în repetate rânduri Statele Unite că ar încerca răsturnarea puterii socialiste.

Statele Unite au susținut în mod deschis înlăturarea lui Nicolas Maduro de la putere, pe care îl califică drept dictator. Washingtonul a impus o serie de sancțiuni la adresa Venezuelei.

Secretariatul Trezoreriei americane a anunțat marți adoptarea de sancțiuni pe numele a cinci oficiali venezueleni pe care îi acuză de complicitate cu Administrația Maduro în vederea fraudării viitoarelor alegeri parlamentare din Venezuela.

Maduro a criticat măsurile anunțate marți de Washington, calificându-le drept o formă de șantaj.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
Cine s-a răzbunat pe Simona Halep. El este „iubitul” de 57 de ani
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×